Mi se pare remarcabila ordinea aleatorie in care ma gandesc visand, cu ochi deschisi, nedeslusit, la toate. E o mica simfonie de rasuflari usoare starea in care te poate arunca binele. E o oaza de auto-suficienta, fara vant, cam ca zona de calm la ecuator.
Aproape fiecare dimineata e asa si e placut sa te cufunzi in momentul acesta cand toti curentii se anuleaza reciproc prin impunsatura ce ti-o dau din toate directiile. E un moment bun pentru a zabovi mai mult cu privirea la persoana de alaturi care e inca dusa in alte lumi si pe care faptul ca soarele a rasarit deja de o ora nu o poate tulbura.
Avand in vedere cat alergi dupa una si alta totata ziua, bifand cate o casuta in minte, din lunga lista de nimicuri ce o ai de completat, este imposibil de condamnat placerea cu care te cufunzi in aceasta betie.
Imi place sa ma trezesc alaturi de ea, in puf.
