Ma las dus in vartejul ochilor tai, cand te privesc adanc in ei, sau de-i mijesc mai dintr-o parte. Sunt atatat de zambetul tau ascuns dar jovial, sau doar sfios?...
Nu e asa mereu ci doar cand sunt cathartic. Cand respiratia-mi incestineste, clipitul devine o despartire de lume si ochii deschisi si mintea dezlegata privesc prin ce se intampla, o esenta cautand. Sunt multe minunile ce se lasa vazute atunci, rasuflatul obosit a vreunui calator, frumusetea linistita a unei alei in paragina si privirea ta, aruncata mie ca un carlig. Nu ma doare cand ma agat ci doar cand ma gandesc ca urmeaza sa dau iarasi "play" si sa ramana suspendat momentul ca la trezirea din visare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu