noiembrie 12, 2010

La rece

Cum poti privi un incendiu in ochi si sa-i spui sa se intoarca in semineu? Cum poti evita sa devii flacara care incearca sa il sufoce la randul ei pana cand nu mai ramane nimic de ars si totul e cenusa?

Astea sunt intrebarile care mi le puneam cand venea vorba de orice spirit aprins. Mai devreme sau mai tarziu din pasiune, obsesie, nervi sau altceva, cineva va izbucni cu valvatai mari, riscand un incendiu de proportii fie ca e o ardere inofensiva a miristei intelectuale sau o incendiere efervescenta a convingerilor co-vorbitorilor si a victimelor colaterale.

La fel cum intr-o sala de judecata un domn in roba neagra prezideaza impartial, la fel si intr-o discutie cu flacari mai mici sau mai mari, cineva trebuie sa tina galeata plina la indemana.

Adevarul e ca vorba e frumoasa. Iti poate incalzi gandul sau iti poate perpeli mustatile daca nu te joci atent, dar tot ce face de fapt este sa duca o caruta de ganduri de la o minte la alta. Cand insa sub paie se ascund taciuni aprinsi trebuiesc tratati cu grija spre a nu aprinde toate spiritele, lasandu-i pe toti epuizati.

Daca mai adagi si ca taciunii acestia sunt adesea mucuri de tigara neterminata la timpul ei, care a uitat sa se mai stinga, vezi cu atat mai mult cat de important este sa nu te aprinzi pentru orice. Ca si fluxul si refluxul o conversatie trebuie sa aibe urcusuri si coborasuri dar si omului ii trebuie un dig care sa impuna limita a ce este acceptabil, si de unde incepe dezastrul. Avem un dar grozav sa fim capabili sa intelegem acest lucru si ar fi pacat sa il pierdem din vedere, pentru ca in final vrem ca toti sa ne putem imbogati ograda cu fanu gandirii tuturor asa ca ar este o zi trista cea in care ne-am dat singuri focului, lasand intelegerea sa se prefaca in fum.

Tineti galeata aproape...

Niciun comentariu: