Exista. Exista o placere in a scrie. O placere care o sorbi dar si o placere care este sorbita din tine pentru ca fructul experientei acestei placeri se cristalizeaza in cuvantul scris pe care il lasi in urma. Presupun ca este la fel in a canta, desi mai efemer, mai mult in a compune, si poate chiar mai mult in pictura, sculptura, si .. altele.
Cand te paste o traire, mai ales una nedeslusita ca cea de acum simti ca trebuie proiectata. Ma intreb, cu un oarecare ton de gluma, daca atunci cand un artist creeaza, el intelege mesajul pe care urmeaza sa il transmita, sau se poate ca el sa fie un purtator inconstient a unei idei nedeslusite care capata forma gratie mainii lucrate, mintii ascutite si a limbii iscusite. Ma intreb de cate ori s-a intamplat ca inspiratia sa fi fost un soc, si opera finala o surpriza pentru insusi creatorul ei?
Ma intreb cati altii sunt acolo cu un gand sau o idee mareata care ar umple mintea admiratorilor cu sentimente pasionale fie de placere? Sau de repulsie(?) ca doar la urma urmei un mesaj nu este neaparat placut pentru a fi relevant sau profund.
Tampit mi se pare doar ca mi se trezesc asemenea cugetari tamana cum cand singura persoana cu care as fi putut sa le impart doarme dusa sub ocrotirea unei priviri calde. Dragut este totusi ca in asemenea dezordine ce naste un gand sau o traire nedeslusita singura intelegere care ti-ar putea-o oferi oricine care nu are(si nu are de unde sa aiba) habar despre ce vorbesti este tacerea. Ii multumesc ca mi-o ofera. Probabil ca nu as sti sa ii explic asa ca mai bine ca nu intreaba. Probabil ca nici nu ar trebui pentru ca, sunt fericit si atunci... mai conteaza?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu